Metal Galați înfruntă deținătoarea Challenge Cup

Metal Galați înfruntă deținătoarea Challenge Cup
  • Publicat:
  • Actualizat:

Forța echipei Vakifbank (Turcia), adversara de miercuri a lui CSU Metal Galați în Liga Campionilor, la feminin (sala Giulești, ora 19:00 / în direct la Sport.ro) este ilustrată de rezultatele obținute de ea în cupele europene (ne vom referi la perioada 2000-2008).
În ediția trecută a Challenge Cup, de pildă, Vakifbank a cucerit trofeul fără să piardă vreun meci! Este adevărat, turneul final (Final Four) s-a desfășurat la Bursa, în Turcia, însă printre învinsele sale s-au numărat reprezentantele unor țări care excelează în volei, la feminin, precum și Dinamo București, care a cedat ambele partide din sferturile de finală (0:3 șj 1:3). Pe lângă acest succes, Vakifbank a mai triumfat în ediția 2003/04 a Top Teams Cup, însă și atunci a fost favorizată de faptul că turneul final s-a desfășurat tot la Bursa.
În Liga Campionilor, gruparea din Istanbul a reușit cea mai bună comportare în 2005/06, când a intrat în Final Four. A pierdut însă ambele dispute cu echipele italiene Perugia și Bergamo, ocupând locul 4. În afara acestui rezultat, indiscutabil meritoriu, a mai atins o dată Play-off 12 (2007) și în alte două rânduri (2001 și 2002) sferturile de finală – în acest caz competiția se numea Cupa Campionilor Europeni.
Trebuie spus însă că Vakifbank nu este cea mai importantă echipă feminină de volei din Turcia. Câștigătoare de cinci ori a titlului național, în perioada 1978-2008, ea stă în umbra lui Eczacibasi Istanbul, care a obținut trofeul de 22 de ori, cucerind și Cupa Turciei (5 ori) și Cupa CEV (1999).
În ediția în curs a campionatului Turciei, Vakifbank n-a strălucit la debut de sezon, însă pare într-o revenire de formă. După ce a pierdut cu Turk Telekom (0:3 / deplasare), și Fenerbahce (1:3 / acasă), adversara Metal-ului s-a impus în meciurile cu Nilufer Belediye (3:0 / deplasare), Eczacibași (3:0 / acasă) și Iller Bankasi (3:0 / deplasare).

Vakifbank Gunes Istanbul în cupele europene (2000-2008)

2007/08 – Challenge Cup
Turul 2 –
3:1 (-19, 11, 21, 21) și 3:0 (18, 11, 18) cu Betonut NRK Nyiregyhaza (Ungaria)
Turul 3 – 3:0 (20, 15, 15) și 3:0 (17, 22, 13) cu VDK Gent (Belgia)
Optimi de finală: 3:0 (16, 17, 13) și 3:1 (-22, 14, 15, 17) cu Beziers VB (Franța)
Sferturi de finală: 3:0 (22, 15, 11) și 3:1 (-15, 19, 9, 24) cu Dinamo București (România)
Final Four – Bursa (Turcia)
Semifinale: 3:0 (16, 23, 14) cu Dresdner SC (Germania)
Finală: 3:2 (-17, 18, -26, 11, 5) cu Infoplus Minetti Imola (Italia)

2006/07 – Liga Campionilor
Faza grupelor (grupa A)

2:3 (-18, -27, 18, 22, -9) și 3:1 (15, 19, -22, 15) cu Dinamo Moscova (Rusia)
0:3 (-20, -19, -16) și 3:1 (-26, 22, 18, 20) cu RC Cannes (Franța)
1:3 (20, -19, -17, -22) și 3:0 (17, 20, 18) cu Fakro Muszynianka (Polonia)
A ocupat locul 3 în grupă, la egalitate cu RC Cannes, dar având un setaveraj mai slab. S-a calificat însă în Play-off 12
Play-off 12

1:3 (-13, -18, 7, -13) și 0:3 (-20, -18, -20) cu Vini Monteschiavo Jesi (Italia)

2005/06 – Liga Campionilor
Faza grupelor (grupa B)

3:2 (17, -25, 28, -19, 10) și 3:1 (-22, 18, 21, 19) cu Azerrail Baku (Azerbaidjan)
3:2 (14, 22, -37, -20, 12) și 0:3 (-24, -20, -18) cu Tenerife Marichal (Spania)
0:3 (-14, -21, -20) și 2:3 (-22, 17, -26, 16, -11) cu Pallavolo Sirio Perugia (Italia)
2:3 (-22, -23, 17, 18, -13) și 3:2 (-22, 22, -23, 14, 13) cu Calisia Kalisz (Polonia)
3:0 (21, 23, 15) și 3:0 (19, 15, 15) cu Mladost Zagreb (Croația)
Vakifbank a terminat grupa pe locul 2, cu 16 puncte.
Play-off
3:0 (27, 17, 23) și 2:3 (-23, 23, 22, -21, 7) cu Hotel Cantur Las Palmas (Spania)
Final Four – Cannes (Franța)
Semifinale:
2:3 (-20, 22, 17, -17, -9) cu Pallavolo Sirio Perugia (Italia)
Meci locurile 3-4 – 0:3 (-19, -24, -20) cu Foppapedretti Bergamo (Italia)

2004/05 – Liga Campionilor
Faza grupelor (grupa A)

2:3 (-21, 25, -15, 26, -15) și 0:3 (-25, -23, -20) cu Hotel Cantur Las Palmas (Spania)
3:0 (17, 23, 22) și 0:3 (-8, -23, -21) cu RC Cannes (Franța)
0:3 (-19, -23, -20) și 1:3 (-24, 22, -20, -21) cu Uralocika NTMK Ekaterinburg (Rusia)
1:3 (-20, -19, 27, -25) și 0:3 (-17, -13, -20) cu Foppapedretti Bergamo (Italia)
2:3 (-21, -22, 22, 17, -12) și 3:0 (20, 21, 23) cu Stal Bielsko-Biala (Polonia)
A ocupat locul 5, penultimul, în grupă, la egalitate de puncte (13) cu Uralocika (Rusia), dar având doar un punct mai puțin decât Las Palmas și Bielsko-Biala, echipele de pe locurile 3, respectiv 4.

2003/04 – Top Teams Cup
Optimi de finală:
3:1 (18, -21, 17, 19) și 3:0 (18, 22, 23) cu Universitet Belgorod (Rusia)
Sferturi de finală: 3:0 și 3:0 cu Castelo da Maia (la masa verde)
Final Four – Bursa (Turcia)
Semifinale:
3:1 (17, -14, 14, 22) cu Eburon Tongeren (Belgia)
Finala: 3:0 (19, 15, 24) cu Aliud Pharma (Germania)

2002/03 – Liga Campionilor
Faza grupelor (grupa B)

2:3 (-24, -21, 18, 20, -15) și 3:1 (22, -13, 19, 18) cu Jedinstvo Uzice (Serbia)
2:3 (-18, -18, 20, 16, -10) și 0:3 (-24, -27, -19) cu Marichal Tenerife (Spania)
1:3 (-19, -18, 23, -26) și 3:0 (22, 21, 24) cu Levski Siconco Sofia (Bulgaria)
A ocupat locul 3, cu 11 puncte.

2001/02 – Cupa Campionilor
Faza grupelor (grupa B)

0:3 (-21, -23, -24) și 0:3 (-17, -18, -19) cu RC Cannes (Franța)
3:0 (12, 18, 22) și 3:0 (15, 14, 24) cu Nova KBM Maribor (Slovenia)
A ocupat locul 2 în grupă.
Sferturi de finală:
3:2 (-16, 20, -22, -16, 15) și 0:3 (19, 22, 16) cu Eczacibasi Istanbul (Turcia)

2000/01 – Cupa Campionilor
Faza grupelor (grupa A)

3:0 (22, 17, 19) și 3:1 (16, 10, -21, 15) cu Rapid București
1:3 (22, -22, -21, -18) și 1:3 (23, -16, -19, -17) cu Uralocika Ekaterinburg (Rusia)
3:0 (13, 12, 15) și 3:0 (11, 15, 26) cu ZOK Rijeka (Croația)
A ocupat locul 2 în grupă.
Sferturi de finală:
0:3 (-16, -17, -18) și 2:3 (20, -17, 25, -13, -9) cu Volley Modena (Italia)
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×